Putem detecta minciuna?

Articolul de față este o continuare a articolului intitulat “Mituri legate de comportamentul mincinos”, iar dacă acolo am vorbit despre concepțiile greșite în ceea ce privește comportamentul non-verbal și detecția minciunii, acum vreau să vorbesc despre ceea ce ne poate ajuta, într-o oarecare măsură, să ne dăm seama dacă suntem mințiți sau nu.

Pentru început, trebuie să înțelegem că minciuna este un proces extrem de complex ce ne poate afecta relațiile, poate afecta alte persoane, iar în mare măsură ne afectează și pe noi. Nu mințim doar cu vorbele, mințim și cu mintea și sufletul, alterând  anumite aspecte ale existenței noastre, atât la nivel psihologic cât și la un nivel mult mai profund, de multe ori ajungând să ne mințim chiar și pe noi. Când acest lucru se întâmplă, există riscul de a trăi mereu într-un spațiu ce pare perfect, comod și sigur, asta  până când vom realiza că trebuie să evadăm  și să confruntăm imaginea falsă creată despre noi, cu sinele nostru real.  Acest ultim nivel nu poate fi studiat, dar cu siguranță toți am simțit impactul lui asupra funcționării noastre optime. Totuși, putem clarifica ce se întâmplă  din punct de vedere științific atunci când mințim. Există trei aspecte importante de care trebuie să ținem cont în cazul acestei analize:

1.Minciuna și emoțiile

Minciuna poate determina 3 tipuri de emoții: vinovăție, frică și plăcere. Ele pot duce la anumite modificări ale nivelului de Arousal (activare comportamentală), determinând anumite reacții în ceea ce privește propriul nostru comportament. De exemplu, emoția de vinovăție îl poate determina pe interlocutor să evite să privească în ochi, dar așa cum am specificat și în  primul articol, nu există niciun studiu care să arate că acesta este un semn de minciună, poate doar în cazul copiilor, deoarece ei nu au același control comportamental pe care îl au adulții.

 La rândul lor, emoțiile de frică și plăcere, determină creșteri ale mișcărilor membrelor, iar în discuții pot apărea mai des interjecții, greșeli de vorbire sau repetiții. De asemenea pot determina un răspuns emoțional la nivelul expresiilor faciale și o voce mai ascuțită.

2.Minciuna și efortul cognitiv:

Deși minciuna pare o modalitate foarte ușoară de evita o anumită situație,  acest comportament presupune un foarte mare efort cognitiv, fiind implicate procese precum planificarea, controlul inhibitor, memoria de lucru și fiind asociată cu dezvoltarea Teoriei Minții (abilitatea unui individ de a înțelege că ceilalți au perspective, gânduri, emoții, cunoștințe diferite de ale noastre și de a realiza inferențe în ceea ce privește aceste cunoștințe).

Efortul cognitiv se datorează faptului că persoanele ce mint trebuie:

1. Să inventeze minciuna și să își amintescă ce au mințit.

2. Să se facă plăcuți

3. Să monitorizeze comportamentul celorlalți pentru a vedea dacă sunt crezuti sau nu.

4. Să își amintească să mintă și să se prefacă.

5. Să suprime adevărul.

6. Să “activeze” minciuna în mod  deliberat.

3.Minciuna și comportamnetul

În general, oamenii sunt conștienți că ceilalți îi observă și tocmai de aceea încearcă în mod excesiv să își controleze comportamentul, dar acest lucru este dificil de realizat pentru că unele comportamente sunt influențate de emoții puternice (de exemplu, dacă suntem foarte nervoși nu ne mai pasă de ceea ce face corpul nostru). De asemenea, nu  poți fi “silențios” în mod non-verbal. După cum deja știm, majoritatea gesturilor le facem inconștient și tocmai de aceea  avem dificultăți în a ne descrie propriul comportament, concentrându-ne  în mod excesiv pe ceea ce spunem, nu pe ceea ce facem. De aici, rezultă importanța comunicării non-verbale.

  Pornind de la aceste aspecte prezentate mai sus, unele studii arată că există anumite semne ce ne pot face sceptici în privința sincerității interlocutorului, dar înainte să le prezint vreau să fie clar faptul că nici măcar ele nu au o acuratețe ridicată, doar puțin mai ridicată decât ceea ce se consideră în general că e un semn al simulării. Acestea sunt:

1. Inconsecvența în informații – poate fi inconsecvența între ceea ce spunem, adică declarațiile noastre se schimbă și nu mai au un fir logic (ex: spunem că nu putem ajunge într-un anumit loc pentru că avem un proiect important, dar  peste o oră spunem că trebuie să  reparăm mașina). Poate apărea și incosevența între ceea ce spunem și ceea ce se vede (de exemplu, anunțăm că nu  putem merge la muncă pentru că suntem bolnavi, dar venim a doua zi sănătoși la job)

2. Erorile  de vorbire: De Paulo și Vriji atrag atenția asupra faptului ca de multe ori mincinoșii întârzie răspunsul la o anumită întrebare, fac pauze excesiv de lungi sau folosesc anumite inflexiuni ca “ăăă”sau “mm”. Toate acestea se datorează nervozității și anxietății, un lucru important pentru a putea stabili încă de la   început un nivel de bază al răspunsului persoanei.

3. De asemenea, tonul vocii crește și vocea devine mai subțire, din cauza faptului că gradul de activare comportamentală  al persoanei este tot mai mare. Un studiu, efectuat de specialiştii în comunicare Joyce Bauchner, Elyse Kaplan şi Gerald Miller, relevă faptul că trăsăturile vocale precum tonalitatea sunt indici mai relevanţi ai denaturării adevărului, în comparație cu alte comportamente nonverbale.

4. Clipirea accelerată și dilatarea pupilelor – când suntem nervoși și anxioși clipim mult mai des și pupilele se dilată din cauza emoției și a excitării.

5. Zâmbetul fals – fiind atenți la mușchii “orbicularis oculi” (cei din jurul ochilor) și zigomatic major, putem identifica un zâmbet fals, deoarece ei se contractă doar în cazul în care zâmbetul e autentic.

6. Mișcări minime – contrar credinței generale conform căreia mincinoșii se mișcă în mod excesiv, persoanele mincinoase manifestă  mai puține mișcări ale mâinilor, degetelor și  picioarelor. O explicație în acest sens constă în faptul că  pentru a nu fi prinși, persoanele încearcă în mod excesiv să se controleze.

     Din nou, toate acestea nu reprezintă “sfântul Graal” al detecției minciunii, nu există așa ceva și nu suntem buni la a știi când suntem mințiți, dar în același timp, nu vreau nici să scad importanța comportamentului non-verbal. După cum am mai spus, stăpânirea acestuia este  una dintre cele mai importante abilități ce ne pot ajuta într-un mod unic în toate aspectele vieții iar pe viitor, voi insista mai mult asupra acestui subiect, în care cred cu tărie.

Totuși, consider că ar trebui să ștm ce informații sunt cu adevărat veridice înainte de a aplica anumite cunoștințe în viața reală, cunoștințe ce pot face mai mult rău decât bine, mai ales când e vorba despre un subiect atât de  sensibil precum minciuna.