Cât valora o strângere de mână?

Dacă ar fi să privim în urmă, acum mai bine de un an  ni se părea de bun simț și normal ca atunci când întâlnim pe cineva să dăm mâna cu el. Am fost învățați încă de mici copii că așa trebuie să salutăm, că trebuie să avem o strângere a mâinii fermă dar nu prea puternică și că e de  prost gust să nu o facem, pe scurt asta era normalitatea. După aceea, odată ce s-a instalat pandemia, pe lângă alte numeroase restricții, am fost obligați să renunțăm la acest obicei (pe bună dreptate), înlocuindu-l cu datul pumnului sau doar cu un simplu salut verbal. La prima vedere, nu pare a fi un lucru atât de important, dar oare e posibil ca un obicei adânc înrădăcinat în structura noastră ca ființe umane să dispară așa ușor fără să lase o urmă?

Istoric

Pentru a putea răspunde la această întrebare, ar trebui să ne întoarcem la origini, deci de unde a pornit și de când am început să utilizăm această formă de salut? Informațiile găsite în legătură cu acest subiect, arată că gestul a început să fie utilizat încă din preistorie, fiind un semn de pace, ce arăta că persoana nu are o armă și implicit nu vrea să-și rănească interlocutorul. Gestul a evoluat de-a lungul timpului, dar însemnătatea lui a rămas identică. Putem vedea acest lucru în scrierile lui Homer (Iliada și Odiseea) sau în orice film ce are legătură cu imperiul Roman, unde strângerea de mână, era de fapt o strângere a antebrațului celeilalte persoane, din același motiv, pentru a fi siguri că celălalt nu ascundea vreo armă. În timp, acest gest a devenit din ce în ce mai comun și în anii 1800 au început să apară chiar și manuale cu instrucțiuni referitoare la cum ar trebui să strângem mâna.

Importanță

După cu am mențioant încă de la început, știm cu toții că strângerea de mâna trebuie să fie fermă, iar acest aspect este extrem de important, pentru că de multe ori, este modalitatea prin care ne construim o primă impresie asupra interlocutorului nostru, încă de atunci stabilindu-se dinamica puterii dintre noi.

Acest lucru a fost confirmat de un studiu realizat de către  William F. Chaplin, ce a arătat că cei care au o strângere de mână cât mai fermă dar și privesc interlocutorul în ochi atunci când salută sunt mult mai extrovertiți și deschiși spre experiențe noi, în mod clar făcând o mai bună primă impresie în comparație cu cei ce oferă o strângere de mână ușoară.

Pornind de la acest prim principiu, există mai multe variații ale acestui gest, ce au fost și sunt utilizate în mod constant de mulți lideri, dar care de cele mai multe ori ne scapă din vedere.

Înainte de a vorbi despre ele, o să prezint pe scurt un episod descris de Malcolm Gladwell în cartea “De vorbă cu necunoscuții” (pe care o recomand tuturor celor interesați de comunicarea nonverbală). Într-unul dintre capitole, Gladwell vorbește despre un fenomen destul de ciudat am putea spune și anume faptuș că  toți cei care l-au întâlnit pe Hitler au avut încredere în el (în ciuda tuturor semnelor că nu ar fi înțelept să facă asta), iar cei ce nu l-au întâlnit (Churchill) au reușit să vadă dincolo de aparențe și să nu se încreadă în el? Ei bine, se pare că Neville Chamberlain (prim ministrul Angliei) s-a întâlnit cu Hitler de mai multe ori în septembrie 1938 pentru a discuta diverse aspecte politice, printre care și îngrijorarea referitoare la cucerirea Poloniei de către germani. Cei doi au petrecut multe ore împreună, au discutat față în față și deși la început comportamentul liderului german l-au făcut pe Chamberlain să fie sceptic în privința acestuia, toate aceste dubii au fost spulberate odată ce Hitler i-a oferit o strângere de mână dublă, pe care, citându-l pe Chamberlain : “O păstra doar pentru demonstrațiile speciale de prietenie”.

Apoi, întors în Anglia primul ministrul a declarat că nu există nici un motiv de teamă în privința Fuhrerului, descriindu-l ca pe un om rațional și determinant, dar care nu va încalcă înțelegerea referitoare la ocuparea Poloniei. După un an, respectiv în Septembrie 1939 Hitler a trimis trupele în Polonia, iar după 2 zile Anglia a declarat război Germaniei.

Explicația acestor întâmplări nu poate fi ușoară și desigur nu poate exista un singur răspuns, de exemplu Gladwell vorbește despre „default truth theory” (un concept ce descrie tendința noastră de a opera pe baza adevărului, fiind predispuși la a crede ceea ce ni se spune, nu a de ne îndoi de răspuns) dar și despre capacitatea noastră redusă de a interpreta gesturile și intențiile celorlalți. Și are perfectă dreptate, dar pe lângă asta, știm cu toții că Hitler poate nu a fost un atât de bun lider pe cât a fost un excepțional orator. Petrecea ore în șir pentru a-și exersa discursurile în fața oglinzii, calculând fiecare gest și fiecare cuvânt cu o precizie matematică. Nu e de mirare că a știut cum să-l salute pe primul ministru britanic și sunt sigur că acest gest a fost doar începutul unei conversații în care Hitler nu a făcut nimic la întâmplare, reușind să-l “cucerească” pe Chamberlain, iar urmările le cunoaștem cu toții.

Tipuri de strângeri ale mâinii

Dacă am prezentat importanța salutului, în continuare o să prezint principalele modalități prin care putem strânge mâna cuiva și semnificația acestora:

1. Strângerea dublă- Acest gest, prezentat mai sus, constă în prinderea cu ambele mâini a cea a  interlocutorului, semnalând  un grad mare de angajare în relația cu acesta, transmitându-i  că poate avea încredere în noi, dar și o încercare de control al discuției.
2. Antigerea cotului sau încheieturii-  o formă de salut ce transmite putere și încredere, asta pentru că  intrăm în zona intimă a celuilalt. De obicei acest tip de salut este  utilizat între prieteni sau persoane apropiate.
3. Atingerea umărului- un gest extrem de utilizat în politică, care, similar cu  cele prezentate mai sus transmite încredere, deoarece când vrem să  consolăm  sau să încurajăm pe cineva  avem tendința de a-i pune mâna pe umăr. Combinat cu strângerea de mâna, ne poate ajuta să creăm o impresie favorabilă, dar totuși nu ar trebui folosit încă de la primul contact cu o  persoană.
4. Salutul invaziv- constă de obicei în intrarea spațiului personal al interlocutorului, prin facerea unui pas mic spre el sau din contră, atragerea acestuia în zona noastră intimă. Este un indicator al faptului că cineva vrea să stabilească încă de la început dinamica puterii.
5. Salutul cu mâna în poziție de pronație- Conform lui Allan Pease, o modalitate prin care putem stabili că noi conducem conversație este aceea prin care înainte de contactul cu mâna celuilalt, ne poziționăm palma în jos, deci mâna noastră va fi deasupra.
6. “Lipitoarea”-Petter Collet spune că persoanele ce vor să stabilească cursul discuției au uneori tendința de ține mai mult mâna celuilalt strânsă, dar nu e un gest prea subtil și  nu putem obține mereu efectul dorit cu asta, din contră. 
7. Mâna moartă- atunci când dăm mâna cu cineva și doar noi facem asta, el fiind neimplicat. În mod clar,  e o formă de evitat . 

  Prin acest articol, am dorit să prezint  importanța acestei forme de salut, felul în care un simplu gest banal spune atât de multe despre personalitatea noastră și modul în care  este utilizat în diferite contexte, de multe ori fără să realizăm acest lucru. Dacă o să urmărim  orice întâlnire între liderii lumii o să observăm că mereu, încă de la început cineva vrea să domine,  fiind   perfect  conștienți de importanța comunicării non-verbale și nelăsând  nimic la voia întâmplării. Chiar dacă nu la același nivel, cunoașterea acestor forme de salut este importantă pentru fiecare dintre noi, fie că dorim să stabilim relații semnificative cu ceilalți, fie că vrem să facem  impresie bună sau să  recunoaștem când cineva vrea să preia controlul asupra conversației, este esențial să fim conștienți de aceste aspecte, pentru că, după cum știm deja, lucrurile cele mai importante se ascund în detalii. 

Dincolo de acest aspect, să nu uităm de latură umană a strângerii de mână, fiind primul contact pe care îl avem cu o persoană, modul în care ne arătăm respectul și aprecierea față de ea și chiar dacă nu realizăm, o dată cu  dispariția acestui gest, poate a dispărut în mod simbolic și o parte a personalității noastre, ceea ce a dus la o diminuare a legăturii dintre noi și ceilalți. 

Surse:

1. Chaplin, W. F., Phillips, J. B., Brown, J. D., Clanton, N. R., & Stein, J. L. (2000). Handshaking, gender, personality, and first impressions. Journal of personality and social psychology, 79(1), 110.
2. Oxlund, B. (2020). An Anthropology of the Handshake. Anthropology Now, 12(1), 39-44.
3. Allan Pease- “Secretele comunicării nonverbale”
4. Petter Collett- “Cartea Gesturilor”
5. Malcolm Gladwell- “De vorbă cu necunoscuții”

Publicitate