
De ce ar trebui să citești „Excepționalii”
Atunci când vine vorba de scriitori, dacă nu facem referire la beletristică, avem senzația (corectă) că nimic nu ne mai poate surprinde. De cele mai multe ori, informațiile pe care le găsim sunt doar reinterpretate, căpătând un sens oarecum diferit precum o rază de lumină ce trece printr-un geam cu vitraliu, dar în esență rămân…

Efectele „posturii de putere”
Asumându-mi riscul de a repeta o idee menționată într-un alt articol, aș vrea să încep cu o afirmație pe care o consider crucială atunci când vine vorba de ființa umană: comunicarea nonverbală este una dintre cele mai puternice unelte sociale pe care o avem în repertoriul nostru comportamental, unealtă pe care am primit-o precum un…

De ce înțelegem greșit mediocritatea
Ne trăim viața încercând să evităm acest “monstru” care stă așezat frumos sub patul nostru, așteptând să ne știrbească orice formă de încredere sau orice dorință de a fi cât mai buni în domeniul nostru. Oricât de mult am încerca și am sta departe de “culcușul” lui încercând să ne construim o zi de mâine…

Lecțiile lui Churchill
Dacă ne uităm la trecutul tumultuos al istoriei, putem observa că nu mulți oameni au reușit să-și graveze numele în conștiința colectivă a omenirii, influențând în mod indirect până și generațiile din ziua de azi. Aceștia și-au croit drumul încet, pas cu pas, precum un sculptor care e atent la fiecare lovitură de daltă atunci…

De ce suntem nefericiți urmărind fericirea
Cu siguranță e cel mai „romantic” concept despre care se vorbește în psihologie, filosofie, biologie sau altă știință al cărei scop a fost acela de a încerca măcar să atingă puțin posibilitatea înțelegerii omului. Dacă am căuta originea acestui termen, putem observa că provine din latinescul “felix”, un cuvânt derivat dintr-o schimbare morfologică a verbului…

Ce ar trebui să știi înainte de a te înscrie la facultatea de psihologie
Acum aproximativ un an, după o perioadă în care pandemia aproape a reușit să-mi amâne lucrarea de disertație cu câteva luni, susțineam ultima prezentare ca student la masterat și într-o oarecare măsură, îmi luam (cel puțin temporar) la revedere de la mediul universitar. De-a lungul timpului, mai multe persoane m-au întrebat ce se studiază la…

De ce ar trebui să citești „Măiestrie” de Robert Greene
Robert Greene este cu siguranță unul dintre autorii mei preferați. Acest lucru se datorează faptului că a reușit să se îndepărteze de clișeele clasice ale pseudoștiinței și să pornească de la poveștile unor personalități marcante ale istoriei, pentru a construi cărți de strategie cu adevărat utile. De exemplu, prima s-a carte publicată:“Cele 48 de…

cum ne putem folosi de emoțiile negative
În cursa noastră după scopul și câștigul următor, deseori ne pierdem busola morală sau claritatea asupra a ceea ce e bine și e rău. Desigur, acum putem începe o discuție nesfârșită în ceea ce privește aceste concepte, o discuție ce nu va duce niciodată la un consens. De la Adam și Eva, ne lăsăm ghidați…

Metode de a schimba vechile obiceiuri sau de a construi altele noi
Fundamentul psihologiei constă în faptul că toate conceptele și teoriile exemplificate în cărți, articole sau studii au un impact (mai mic sau mai mare), asupra vieții și comportamentului nostru. Tocmai din acest motiv, unul dintre cele mai de interes subiecte este cel al obiceiurilor, acele rutine comportamentale pe care le facem de multe ori la…

De ce ar trebui să citești „Micul Prinț”
În fuga noastră după o presupusă autonomie și libertate, pe care o idelizam atunci când eram copii, am făcut tot posibilul să creștem gândindu-ne doar la ziua de mâine și la visele pe care urma să le materializăm ca adulți. Ce nu știam majoritatea dintre noi, era faptul că trăiam cea mai frumoasă perioadă a…
Încarc…
Something went wrong. Please refresh the page and/or try again.
Follow My Blog
Get new content delivered directly to your inbox.